... O sa-mi doresc pana la urma tot copil sa fiu...

http://www.youtube.com/watch?v=Ze6YAi18xfc&feature=youtube_gdata

Da, nu zic ca nu, e foarte tare si acum. Luam barurile la rand, bem, fumam, o ardem cu toti. Zicem ca ne e bine, si defapt chiar ne e, pe moment.
Mi-am ridicat fata pur si simplu de pe jos cand mi-am dat seama: da, vreau sa fiu (si mai) mica! Nu stiu exact cat - poate 3 ani, 6, 10.
3 ani? De ce? Uite de-asta: "Un pitic atat de mic, Facea baie intr-un ibric, Pe sapun a alunecat, Si piticul s-a inecat. Vai , vai , ce pacat, Ca piticul s-a inecat". Nu are sens? Are! Pentru mine! Si in ziua de azi, de proasta ce sunt, plang la partea cu "vai, vai"! Poate pentru ca nu o sa pricep niciodata de ce se fac poeziile pentru copii atat de morbide; de ce tre' sa moara piticu'?! Sau poate, poate pentru ca mi-a povestit maica-mea de atatea ori ca plangeam cand eram mica la poezia asta. Nu, nu plang pentru ca asta faceam si cand eram mica... Dar de fiecare data imi amintesc privirea din ochii ei cand imi povesteste asta si stiu ca nu vad privirea aia foarte des... Cand vine vorba de mine.
6 ani. 6 ani pentru ca mi-e foarte, foarte, foarte dor de locul unde stateau bunicii mei (s-au mutat, nu s-a intamplat altceva). Mi-e dor sa ies la 10 din casa si sa ma intorc dupa 12 ore de fugit si jucat cu pamant si iarba (gateam), mancat gume cu tatuaje o gramada - si in niciun caz pentru ca erau gumele fantastice, doar ca sa umplem banca de tatuaje, furat struguri si flori, sarit coarda si la sotron, si jucat ascunselea (cand se insera), mima, sau alte cele. Singura grija fiind: "ce-o sa zica mami ca am mai rupt o pereche de pantaloni?!". Pentru ca era bine, ma. Chiar foarte bine. Si daca generatia asta nu ar fi asa de fucked up, poate si acum, la 15 ani, ne mai jucam exact la fel. dar generatia e fucked up si nu poate astepta sa creasca pana sa faca anumite chestii. Acum o sa vezi tipele de 10 ani pe toace, cu decolteuri si machiate.
10 ani. Pentru ca atunci era aproape ca acum, pentru mine, doar ca mult mai simplu. Si eram mai multe fete. Si purtam fusta(!). Era bine pentru ca atunci ii cunoscusem pe Ei. Era bine pentru ca grija mea era sa duc gunoiu'. Ma suparam cand nu-mi convenea ceva - asa ma supar si acum, da' imi trece mai usor - si automat taxam pe cineva daca nu se facea cum vroiam eu. Ca doar asa am plecat cu tricoul lui Andrei in casa pentru ca m-o suparat, si nu am mai vrut sa ies... :)
E ok sa crestem atat de repede? E ok faptul ca uitam ca nu suntem adulti inca si ca avem o gramada de timp in fata sa fim adulti? E ok oare, ca facem totul pe dos, si acum incercam sa parem cat mai maturi, ca pe la 40 ani, sa dam orice sa ne intoarcem la stadiul de "copil"? E ok ca in generatia asta exista deja fete care au un copil al lor, nascut de ele?! E ok ca un copil sa creasca un alt copil? Nu, nu e ok! Deloc chiar.

"Sa nu mai fiu copil, vroiam sa cresc, vroiam
Sa scap de certuri,vroiam sa ma feresc, vroiam
Sa vad ce e in viata, da' n-as fi vrut sa stiu
C-o sa-mi doresc pana la urma tot copil sa fiu."

(Pentru ca de-asta, Bitza e unul dintre artistii mei de suflet!)

Ei. Care-mi lumineaza zilele.

Nu am o gramada de fete in jurul meu si nu am avut niciodata. Noi, fetele, nu prea suntem de incredere si ne intepam ori de cate ori avem ocazia, pe la spate, niciodata in fata (aka "barfa"). Deci, intotdeauna am avut doar 2-3 prietene, ca deh, tot trebe barfit, si sunt chestii care chiar nu le poti discuta decat cu o fata. Dar de iesit, am iesit de mica mai mult cu baietii. Asa se explica faptu' ca eu de cand ma stiu nu am purtat fuste decat la nunti&comp si in vara lui 2006. Asa se face ca am doar 2 genti - una de vara, una de scoala - pe care nu le-as purta daca nu as fi rac si nu as umple geanta cu nimicuri inutile, mergand pe principiul "da' daca o sa-mi trebuiasca? :-o" (la mine in geanta vei gasi mai mereu: scotch, capsator, un mini-fixativ - desi evident ca nu folosesc, tampoane demachiante, 2 tipuri de tampoane absorbante zilnice, 2 de absorbante normale, etc).
In fine, desi am schimbat grupul de prieteni de cand eram mica, tot baietii predomina. Si mai is sunata si intrebata cu cine-s afara - "cu baietii" - "ce baieti?" - "baietii mei... :-l". Si bineinteles ca defapt nu sunt ai mei. Si probabil ma vor uita peste ani. Si evident ca le e greu sa ma suporte - ei baieti, eu fata. Si stiu ca e de rahat cand depind de mine - "nu putem merge acolo; eu la 9 tre' sa fiu acasa". Si stiu ca am facut si mai fac faze naspa. Dar, culmea, dupa 4 ani, inca ma mai suporta ore intregi pe saptamana.
Totusi, de ce sunt "baietii mei"? Pentru ca nu pot sa ii explic altfel. Nu-i niciunul suficient de disperat sau obsedat incat sa fie cunoscut de catre toata lumea drept "jmekeru' ala de a f**ut toate curvele orasului". Nu ies in fiecare noapte din fiecare weekend prin cluburi ca sa dea 6 lei pe o bere, doar ca sa-i vada lumea ca is acolo. Nu stau toata ziua in mall chiar daca nu le trebuie nimic. Ei sunt cei care pot aprecia o fata si care pot aprecia pe oricine, defapt, dar poa' sa faca si caterinca de tine incat sa-ti fie rusine sa mai ridici capu'. Cu ei poti sa te plimbi o zi intreaga, din parc in parc, si nu o sa-i auzi niciodata zicand "hai in cafeneaua asta sa ma vada lumea, mai bag un ceva, orice, numa' sa fie la dublu pret", ba mai degraba o sa se opreasca la magazinu' de la colt, o sa-si ia o bere si o s-o bea in spatele vreunui bloc ori pe-o banca. Si de asta ma "mandresc" cu ei.
Aha, stiu. Zau ca stiu ca nu e "pa sistem" ca nu au posturi de patroni aranjate de tata, pentru cand or fi majori si or vrea sa "munceasca" si ca s-ar putea sa nu primeasca pe viitor ce si cat merita, doar pt ca fac tot ce fac cu fortele proprii.
Ei sunt "baietii mei" pentru ca stiu ca nu mi-e rusine cu ei, au fost langa mine cand a trebuit, m-au facut sa rad cand am avut nevoie - si cand nu- si pentru ca au avut grija sa-mi "dea una peste cap" ori de cate ori am facut vreo tampenie (exceptie face ziua lui Marcel:)) ). Sunt "baietii mei" pentru ca am auzit de curand, de la unu' dintre ei, o chestie care mi-a inchis gura o data pentru totdeauna: "ba, ce conteaza, noi o iubim asa cum e!". Si daca nu asta e tot ce conteaza, daca sa ti se spuna asa ceva nu te face fericit/a, daca nu asta e tot ce vrei sa auzi de la cei pe care ii iubesti... Atunci ce e? :)

O alta pagina

http://www.youtube.com/watch?v=essAc6ZcJgg&feature=youtube_gdata
(pt ca am scris de pe ipod nu pot baga video-ul :) )
Multa vreme de cand am scris ultima oara pe celalalt blog; l-am si dezactivat de altfel. Deci, a trecut mai bine de un an de cand am scris si simtit toate lucrurile alea. Au aparut persoane noi in viata mea, au plecat altele vechi, au ramas cele care au contat, dar pur si simplu au primit un alt loc in inima mea. Unii inseamna mai mult. Altii mai putin. Nimeni nu a ramas exact ce era acum un an pentru mine, nimeni. Am pastrat langa mine doar persoanele care inseamna mult prea mult pentru a le da drumul. Restul, imi sunt indiferente. Asa ca daca citesti asta, si stii ca inca esti o parte din mine, din viata mea, afla ca esti unul dintre putinii care mai conteaza, ca esti foarte important pentru mine, ca insemni enorm si ca nu o sa mai las nimic sa intervina intre mine si oamenii pe care intr-adevar ii iubesc.
E singurul meu regret in momentul asta, ca am lasat-o pe ea sa se indeparteze, ba chiar eu am impins-o incetul cu incetul. Regret in fiecare clipa ca pe ea, pe ea pe care am iubit-o cel mai mult, am indepartat-o cel mai mult, si am produs ruptura aia de rahat care ma face sa-mi zic zi de zi "si nu o sa mai fie la fel, pur si simplu".
Si sunt o fraiera pentru ca tocmai ei nu i-am spus ca o iubesc de fiecare data cand era cazul, atunci cand ma tinea in brate, cand striga la mine "o sa fie bine, proasto!", sau cand pur si simplu ma suporta zi de zi, chiar si cand poate nu meritam.
O fac acum, stiu ca nu e prea tarziu, dar nu e nici la timp pentru ca multe s-au schimbat. Deci ii multumesc ei pentru tot, pentru cat a insemnat in formarea mea, pentru cat de des mi-a intins mana cand eram jos, pentru ca ma cunoaste atat de bine chiar si acum si nu pot sa ascund nimic de ea, pentru ca ea vede in mine chiar si ce nu vad eu, pentru ca ea imi citeste sentimentele.
Si stii ca nu sunt mereu de acord cu alegerile tale, dar te-am apreciat si te voi aprecia intotdeauna! Intotdeauna!
I will always love you, Andra! :):*